FOTO! Construcțiile fără autorizație amplasate pe spațiile municipiului Botoșani, dărâmate. Primarul Cosmin Andrei, prezent la operațiunile de dezafectare

Primăria Municipiului Botoșani a demarat o amplă acțiune de verificare a tuturor construcțiilor de pe raza orașului, în vederea respectării legalității iar toate cele pentru care nu există autorizație vor fi dezafectate pe cale administrativă, anunță reprezentanții municipalității.

Astfel de acțiuni au avut loc deja pe străzile Elena Doamna și Tiberiu Crudu, în cursul zilei de marți și miercuri, transmite printr-un comunicat Primăria Botoșani.
Pe str. Elena Doamna au fost demolate două anexe gospodărești metalice și o anexă din zidărie iar pe str. Tiberiu Crudu a fost dezafectată o împrejmuire teren adiacent blocului.

Pentru acestea nu erau emise autorizații de construcție sau titlu legal pentru suprafața ocupată. Mai mult, la astfel de măsuri s-a ajuns după ce persoanele care dețin construcțiile provizorii nu au demarat niciun demers de a intra în legalitate în baza somațiilor primite”, precizează sursa citată.

Operațiunile de dezafectare și de eliberare a amplasamentului afectat au fost coordonate de primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei și efectuate de Direcția Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), Poliția Locală, Direcția Edilitare și Serviciul Patrimoniu. În perioada următoare va avea loc o nouă dezafectare privind construcția și amplasarea unui chioșc metalic în curtea Școlii Gimnaziale nr. 7 Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *