Comisar de poliție lovit cu capul în gură într-un parc de joacă. Poliția caută un individ

Agresiunea a avut loc aseară, în jurul orei 21, în parcul de pe strada Țepeș Vodă, din Tudor Vladimirescu. Comisarul de poliție de la Secția 5 Bularga se afla în parcul din centrul Iașului împreună cu soția și copilul, scrie Ziarul de Iași.

În același parc se mai aflau câțiva bărbați care se „antrenau” la niște dispozitive de forță, instalate de către Primăria Iași în parcul de joacă, pentru stimularea activității sportive. La un moment dat, unul dintre bărbați a venit la cei doi soți și i-au reproșat că fiul lor îi scuipă.

După o discuție în contradictoriu, individul a lovit polițistul cu capul în gură și cu pumnul în figură, acesta din urmă căzând la pământ. Polițiștii îl caută pe agresor.

„Cum este posibil ca intr-un parc de copii sa fie instalate echipamente de forță? Este un grup de șapte sau opt bărbați care aduc boxe și alcool. Când vin ei, fug toți din parc, de frică. Chiar și bătrânii. Soțul meu este la spital”, ne-a spus soția polițistului. Reprezentanții Poliției Iași au precizat că, colegul lor se afla în timpul liber.

„La data de 15 iunie a.c., am fost sesizați despre o agresiune, comisă pe raza municipiului Iași. Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat ar fi fost lovit de un tânăr.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea autorului, stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, au precizat reprezentanții Poliției Iași. Vom reveni cu amănunte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *