Fructe pline de pesticide, retrase de la raft din două magazine din Botoșani. „Dacă ați cumpărat produsul, nu-l consumați!”

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunţă că un lot de fructe a fost retras din magazine, inclusiv din Botoșani, din cauza nivelului ridicat de pesticide. Este vorba despre un lot de grapefruit roşu din Turcia care a fost scos de la vânzare din mai multe magazine din România, precum Carrefour, Penny, Metro, Selgros.

„Vă informăm, ca urmare a depășirii valorilor admise de reziduri de pesticide (Clorpirifos-metil) SC KAREMA FRUCT SRL a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la client a articolului menționat mai jos. Motivul rechemării: depășire a valorilor admise de reziduuri de pesticide CLORPIRIFOS METIL. Denumire produs Grapefruit roșu, origine Turcia, Lot 15989. În cazul în care ați cumparat produsul menționat mai sus, în perioada 07-15.06.2022, vă rugăm să nu-l consumați și să-l returnați în magazinele de unde a fost achiziționat până pe 28.06.2022, urmând să primiți contravaloarea lui”, avertizează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *