Șoferul care a produs accidentul de la Tudora, reținut de polițiști la ieșirea din spital

Șoferul de 36 de ani, care a produs accidentul de la Tudora, a fost reținut, miercuri, de polițiști, la ieșirea din spital. El a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, fiind cercetat pentru săvârșirea a patru infracțiuni la regimul rutier.

Evenimentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza comunei Tudora.

La fața locului au ajuns două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și o ambulanță SAJ. La sosirea forțelor de intervenție, a fost găsită o singură victimă, un tânăr de 25 ani, care era inconștient. Botoșăneanul, care era în șanțul de pe marginea drumului, fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și transportat la spital. Tot la spital a ajuns și șoferul de 36 de ani, care a fost externat miercuri.

„Din verificări, a reieșit faptul că un tânăr de 36 de ani, din comuna Tudora, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Drumul Județean DJ 208 I, dinspre localitatea Joldești înspre centrul localității Tudora, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului, unul dintre pasageri a fost proiectat în afara autoturismului, iar conducătorul auto și cu un alt pasager, minor, au părăsit locul producerii accidentului, fiind identificați, în scurt timp, de către polițiști. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0, 42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a stabilit faptul că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, precizau polițiștii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *