A doua ediție a crosului caritabil “Alergăm pentru Suflete Albastre”, în pădurea Poienița, comuna Sulița

Sâmbătă, 2 iulie 2022, începând cu ora 11:00, va avea loc cea de-a doua ediție a crosului  caritabil “Alergăm pentru Suflete Albastre”, organizat de către Asociația Suflete Albastre Botoșani în parteneriat cu Primăria Sulița, FC  Botoșani și Poienița Agrotur. Evenimentul se va desfășura în pădurea Poienița, comuna Sulița, sub forma unei curse de alergare pe două trasee: Traseul I- 4 km și Traseul II- 15 km iar sosirea și festivitatea de premiere vor avea loc în Poienița Agrotur.

Scopul principal al evenimentului constă în susținerea unui stil de viață sănătos prin practicarea alergării, dorindu-ne în același timp să promovăm incluziunea socială, integrarea școlară a copiilor cu autism (și/sau alte dizabilități) și să contribuim la creșterea gradului de informare a populației cu privire la caracteristicile și nevoile specifice ale persoanelor cu autism.

Fondurile obținute din taxa de participare (donație) cât și din alte donații vor fi folosite pentru desfășurarea proiectului de suflet al asociației, Școala de vară  “Sunt și eu ca voi!”.

Vă așteptăm în număr cât mai mare să alergăm și să dăruim din suflet pentru Suflete Albastre.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *