Tineri reținuți după un scandal pe terasa unui restaurant din municipiul Botoșani

Doi tineri au fost reținuți de polițiști după ce au făcut scandal pe terasa unui restaurant din municipiul Botoșani.

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele indivizilor, de 35 de ani și 21 de ani, ambii din municipiul Botoșani, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Potrivit sursei citate, la data de 14 iunie a.c., aceștia, în timp ce se aflau pe terasa unui restaurant din municipiul Botoșani, pe fondul unui conflict mai vechi, și-au adresat amenințări și s-au agresat, tulburând ordinea și liniștea publică și provocând indignarea persoanelor prezente.

Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *