FOTO! Elevii unei școli din municipiul Botoșani, premiați de șefa Comisiei Europene

Miercuri, 8 iunie 2022, Euro Quiz și-a premiat câștigătorii. Raul, David, Nicolas & Răzvan! – echipa „Frații Jderi”, coordonată de profesor Lorin Dascaliuc, de la Școala Gimnazială nr.17 din Botoşani, este marea câștigătoare a celei de-a 11-a ediții, transmite Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.

Echipa botoșăneană a fost premiată în cadru oficial, cu ocazia festivității de premiere a școlilor desemnate câștigătoare la competiția națională Școala Europeană”, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

Au existat 1032 de echipe înscrise în concurs, din 42 de județe, 4128 de elevi participanți,198 de echipe au fost finaliste și, dintre acestea, 16 au oferit numărul maxim de răspunsuri corecte, 50. Echipa câștigătoare, a reușit timpul record, 06:08, de răspuns la cele 50 de întrebări.
Premiile la competițiile europene de anul acesta sunt o dovada că, la Botoșani, învățământul este la standarde europene.

Felicit întreaga echipă și conducerea școlii pentru performanța remarcabilă și sunt mândră că am auzit numele județului nostru rostit de însăși șefa Comisiei Europene, în fața domnului ministru, a conducerii ministerului și a reprezentanților tuturor celorlalte delegații” a declarat Ada Macovei, inspector școlar general.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *