Peste 13 milioane de lei alocați pentru modernizarea drumurilor dintr-o comună din Botoșani

Peste 13 milioane de lei, au fost alocați pentru modernizarea drumurilor de interes local din comuna Adășeni din județul Botoșani.  Primăria din Adășeni a lansat licitația publică pentru desemnarea firmei care va moderniza 30 de drumuri comunale sau sătești, a căror lungime este de 10,2 kilometri.

Investiția presupune modernizarea drumurilor locale DC10, DS211, DS279, DS759, DS893, DS245, DS248, DS312, DS817, DS753, DS872, DS894, DS865, DS922, DC153, DS154, DS108, DS140, DS107,DS425, DS718, DS500, DS704, DS674, DS49, DS220, DS283, DS358, DS389 şi DS418, cu o lungime totală de 10.224 metri.

Un tronson al drumului comunal DC 10 ce face obiectul lucrărilor de reabilitare are o lungime de 3.960 m, traseul acestuia începe la limita cu comuna Avrămeni, străbate localitatea Zoițani și se termină în localitatea Adășeni în vecinătatea Primăriei.

Celelalte drumuri locale, care fac obiectul lucrărilor de modernizare, au o lungime totală de 6.264 metri și sunt amplasate în cele două localități componente ale comunei. Pe drumul DC10, km 3+390,00 ÷ km 3+410,00, este un pod din beton armat peste Pârâul Adășeni ce nu face obiectul prezentei investiții. Capacele de cămine aparținând rețelelor edilitare aflate pe platforma drumurilor locale vor fi ridicate la cotă cu beton simplu monolit C20/25.

Bugetul alocat investiției este de 13.322.935 lei, fondurile fiind asigurate de la bugetul de stat.

VIDEO Un pod peste Siret s-a rupt în două la doar 6 luni de la inaugurare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *