FOTO! Au fost desemnați câștigătorii etapei județene a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență

110 pompieri voluntari și privați din județul Botoșani au participat, astăzi, la faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență.
Organizat de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, concursul s-a desfășurat pe stadioanele municipal Botoșani și „Mecanex”.

La start s-au aliniat opt echipaje formate din membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Văculești, Cordăreni, Ibănești, Trușești, Mihăileni, Dersca, Brăești și Cândești, dar și trei echipaje aparținând Serviciilor Private pentru Situații de Urgență ale DSPSA Botoșani, S.C. Carrefour România S. R.L. și Spitalului Municipal Dorohoi, transmite printr-un comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.

Concurenții au avut de trecut trei probe practice, respectiv „Pista cu obstacole pe 100 m”, „Ștafeta 4 x 100 m” şi „Dispozitivul de intervenţie”, toate contracronometru.

În urma desfăşurării competiţiei, locul I a fost obţinut de echipajul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Văculești.
Pe a doua treaptă a podiumului a urcat echipajul SVSU Ibănești, iar pe cea de-a treia – Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Cordăreni. Cupa „Fair Play” a fost adjudecată de SVSU Trușești.

”În calitate de câştigători ai etapei judeţene, pompierii voluntari din Văculești vor reprezenta judeţul Botoşani la faza interjudeţeană a concursului, care se va desfăşura la Iași, la începutul lunii iulie. Prin desfășurarea acestor competiții se urmărește dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență, precum și evaluarea nivelului de pregătire a capacității de intervenție a serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență”, precizează ISU Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *