FOTO Incendiu înt-o comună din Botoșani! O casă și un magazin au luat foc

Un incendiu a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o gospodărie din localitatea Vorona Teodoru. Acoperișul unei case, terasa și bunurile din interiorul unei încăperi folosită ca magazin s-au aprins, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit, susțin reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

Pompierii militari de la Detașamentul Botoșani și voluntarii din comuna Vorona au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au reușit să limiteze propagarea flăcărilor la bunurile din interiorul altor trei camere, celelalte construcții din gospodărie, două autoturisme și un depozit de lemne.

Au ars : acoperișul casei și terasei pe o suprafață de aproximativ 150 m.p., trei geamuri și două uși de termopan, un congelator, două lăzi frigorifice, două dulapuri de lemn cu diferite electrocasnice, un frigider pentru băuturi răcoritoare și bunurile din magazin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *