O femeie din Botoșani și-a înjunghiat tatăl cu un cuțit. Va sta câțiva ani după gratii

O femeie din Botoșani a fost condamnată pentru tentative de omor, după ce și-a înjunghiat tatăl. Magistrații Tribunalului Botoșani au dispus, marți, condamnarea la cinci ani de închisoare a Mariei Cerasela Pîrtică, din comuna Frumușica, care, prin faptele sale, ar fi pus în primejdie viața tatălui ei.

Maria Cerasela Pîrtică este acuzată că, pe 31 ianuarie 2017, l-ar fi înjunghiat cu un cuțit în abdomen pe tatăl său, Petru Pîrtică. De asemenea, cu același cuțit, femeia l-ar fi tăiat pe tatăl său la mâna stângă, în zona antebrațului.

Botoșăneanul a fost spitalizat și a avut nevoie de o lună de îngrijiri medicale.

Sentința Tribunalului Botoșani  nu este definitivă.

Solutia pe scurt:

Condamnă pe inculpata Pîrtică Cerasela Maria, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. şi pedepsită de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 199 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orie funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exercitarea autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei sau considerată ca executată. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orie funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exercitarea autorităţii de stat.

În temeiul art. 7 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 112 alin. 2 lit. b Cod penal confiscă de la inculpată cuţitul folosit la săvârşirea infracţiunii (ambalate în coletul 2 şi aflat la dosar ca mijloc material de probă). În temeiul art. 397 alin. 1 raportat la art. 25 alin. 1 Cod proc.penală, art. 1357, 1381 Cod Civil şi art. 320 din Legea nr. 95/2006 admite acţiunea civilă alăturată procesului penal de către părţile civile Constată că persoana vătămată Pîrtică Petru nu s-a constituit parte civilă în cauză.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *