VIDEO Cum pierde clienți un frizer din cauza „aglomerării” din Centrul Istoric. „Romii nu sunt agresivi”

Proprietarul unei frizerii din Centrul Istoric al municipiului Botoșani a fost prezent, vineri, la ședința ATOP care a avut loc la Primăria Botoșani, unde s-a plâns că pierde clienți din cauza „aglomerării” din zonă. El a precizat că cetățenii de etnie romă din centrul vechi nu sunt agresivi, dar clienții săi se tem de ei.

„Problemele sunt mari. Romii nu sunt agresivi”, a spus el, dar „oamenii, românii nu mai trec pe acolo”. 

„Începând cu ora 02.00, când încep să se trezească conlocuitorii noștri, lumea nu mai trece”, a spus botoșăneanul.

El a dat drept exemplu o femeie și copilul său care a mers să își tundă băiatul la frizeria respectivă, dar i-a fost frică să intre pentru că erau mai multe persoane de etnie romă în apropiere. Omul recunoaște că în ultimii cinci ani au fost două crime în zonă.

One thought on “VIDEO Cum pierde clienți un frizer din cauza „aglomerării” din Centrul Istoric. „Romii nu sunt agresivi”

  1. asa stiu autoritatile sa rezolve problemele …de unde minte la paznicii orasului nici, ai nu ar fi procedat la fel !
    adica uite bai ce face ala va filmeaza el si trimite la autoritati ! bai paznizi fara ! I.Q asa rezolvati problemele ??? rusine PAZNICILOR SI CELOR CE II MANA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *