Tată trântit la pământ și încătușat de polițiști în fața fiicei sale de zece ani, pe un bulevard din Dorohoi: M-au luat și dus la Poliție, în timp ce fata a rămas plângând la mașină

foto arhiva

O fetiță de nici zece ani a trecut prin momente cumplite, după ce şi-a văzut tatăl pus la pământ şi încătușat chiar sub privirile ei. Întâmplarea a avut loc joi după-amiază, pe Bulevardul Victoria, din municipiul Dorohoi, când părintele copilei a făcut un scandal monstru în faţa poliţiştilor.

Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a fost oprit de poliţişti, în trafic, iar oamenii legii au vrut să-l legitimeze și să îl verifice cu aparatul etilotest. Doar că șoferul a început să devină recalcitrant, acesta acuzând că a fost provocat de atitudinea poliţiştilor.

La un moment dat bărbatul a scos telefonul mobil şi a început să filmeze scena. Acesta a coborât din maşină, sub privirile copilei, şi a început să se certe cu poliţiştii, care l-au pus la pământ şi l-au încătuşat.

“Eu îmi obținusem dovada de circulație chiar joi, după redobândirea permisului de conducere. Sunt persecutat de acești polițiști. Când eram la volan m-a tras de geacă și mi-a rupt-o, încât să mă provoace să reacționez greșit. Șase polițiști m-au înconjurat și m-au încătușat în fața copilului, care era speriat în mașină. Apoi m-au luat și dus la Poliție, în timp ce fata a rămas plângând la mașină”, a povestit bărbatul.

Poliţiştii neagă acuzaţiile

Reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani spun că măsurile luate au fost conform procedurilor legale, chiar dacă minora a rămas plângând, în grija unei angajate de la un salon de coafură din apropiere. Femeia ar fi sunat-o pe mama copilei, care locuiește într-o localitate din apropiere de Dorohoi, aceasta ajungând după câteva zeci de minute și mai multe telefoane primite de la copil.

“La data de 26 mai 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi, aflați in exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei, un autoturism, condus de un bărbat de 43 de ani, din municipiul Dorohoi, despre care aveau cunoștință ca nu deține permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta redobândise dreptul de a conduce, cu o zi în urmă, respectiv, la data de 25 mai 2022. Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Ulterior testării cu aparatul alcooltest, bărbatul a devenit recalcitrant și a început să se manifeste agresiv la adresa polițiștilor, fiind imobilizat, încătușat și condus la sediul poliției, unde a fost sancționat contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, provocare de scandal și adresare de injurii, cu amendă în cuantum de 2.500 de lei.

Bărbatul de 43 de ani, a filmat acest eveniment cu telefonul mobil, postându-l ulterior pe o rețea de socializare. Precizăm faptul că în autoturism, în momentul incidentului, se afla copilul minor al bărbatului, in vârstă de 10 ani, care a fost lăsat, temporar, în grija unei cunoștințe a mamei acestuia, ce se afla în zonă în acel moment, aceasta asumându-și responsabilitatea de supraveghere a minorului până la sosirea mamei.

Ulterior, mama minorului s-a deplasat la sediul poliției, unde a discutat cu polițiștii despre împrejurările in care s-a produs incidentul la care a asistat minorul”, a precizat agent principal Delia Nenișu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Potrivit polițiștilor, bărbatul era cunoscut cu antecedente penale, pentru infracțiuni de ultraj, amenințare și conducere sub influența alcoolului, potrivit antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com