Cazare într-o casă din curtea spitalului pentru părinții din Botoșani care își duc copiii la tratamente de durată la Iași. „Pentru copil, eu îmi dau viața”

O fundație din România a ridicat o casă cu 19 camere pentru copiii care vin cu părinții lor la spitalul de Pediatrie din Iași și au nevoie de analize și tratamente de durată. Clădirea este ridicată chiar în curtea unității medicale și a costat peste 2 milioane de euro, bani oferiți de oameni cu suflet mare sau de firme care au făcut sponsorizări, potrivit stirileprotv.ro.

Săptămânal, Mihaela și fetița ei, bolnava de cancer, fac naveta între Botoșani și Iași. Femeia nu are bani de cazare, așa că singura variantă e să doarmă în același pat cu fiica ei, într-un salon al spitalului de Pediatrie “Sf Maria”.

Reporter: Ați reușit să vă odihniți vreun moment?

MamaDa.

Reporter: Și faceți drumuri des de la Botoșani la Iași, la spital?

Mama: Da, când este nevoie și când văd că se simte rău, vin. Pentru copil, eu îmi dau viața.

Pentru această mamă, dar și pentru mulți alți părinți, care își aduc copiii la controale și internări de lungă durată, o fundație din România le-a ridicat o casă cu 19 camere, o bucătărie, spații de joacă și relaxare, iar fiecare cameră are baie proprie.

Toți cei care vin aici pot beneficia și de consiliere psihologică, pentru că fiecare este greu încercat de soartă. Cazarea, pe perioada investigațiilor medicale, este gratuită.

Aceste case încearcă să readucă confortul lor de acasă. Toți părinții și toți copiii fac aici un nucleu, în care își împărtășesc îngrijorarea, speranța, copiii se joacă între ei. Te ajută foarte mult această atmosferă și te ajută să treci mai ușor de perioada grea prin care treci, ca parinte”, a explicat Amalia Năstase, fondator Fundatia pentru Copii Ronald McDonald.

La Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași vin bolnavi din toate județele Moldovei, și zilnic se fac aici peste 250 de consultații de specialitate.

Cel puțin 1.000 de părinți, ai căror copii urmează tratamente medicale de lungă durată, vor beneficia anual de cazare și sprijin în această “casă departe de casă”.

Sunt părinți care sunt la sute de km și este foarte greu sa vină astăzi și, dupa 3 zile, să facă protocolul cum ar trebui în patologia oncologică”, a transmis managerul spitalului..

Clădirea este ridicată în curtea Spitalului de Pediatrie, cu investiții de peste 2 milioane de euro, bani provenind din donații și sponsorizări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *