Guvernul a aprobat, miercuri, indicatorii tehnico-economici ai autostrăzii Bacău- Pașcani (tronson al A7-Autostrada Moldovei), a anunțat senatorul PSD de Botoșani Lucian Trufin. Potrivit acestuia, proiectul este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență și are o valoare estimată de 7,442 miliarde de lei (cu TVA).
După aprobarea de către Executiv a Proiectului Tehnic și a documentației de atribuire în Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR, va fi lansată direct licitația pentru construcția celor trei loturi ale autostrăzii Bacău- Pașcani, cu o lungime totală de 77,39 km, după cum urmează:
Autostrada Bacău-Pașcani va aduce o serie de avantaje economice atât județelor tranzitate, cât și întregii regiuni:
-reducerea costurilor de exploatare și operare ale vehiculelor;
-reducerea accidentelor;
-reducerea costurilor pentru prevenirea poluării mediului.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia