50 de șoferi lăsați fără permise de polițiștii botoșăneni în urma unor filtre în trafic. Peste 200 amendați din cauza vitezei

În perioada 16 – 22 mai 2022, polițiștii rutieri au desfășurat activități de prevenire și combatere a accidentelor rutiere, precum și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră la nivelul întregului județ. Astfel, în urma activităților desfășurate au fost aplicate peste 500 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 150.000 de lei, dintre care 209 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 8 sancțiuni pentru conducere sub influența alcoolului. De asemenea, au fost reținute 50 de permise de conducere și 20 de certificate de înmatriculare.

„În urma analizei situației operative și a analizelor de risc efectuate de polițiști, la nivelul județului Botoșani s-a acționat pentru îndeplinirea următoarelor obiective: creșterea autorității poliției, asigurarea respectării legii prin prezența activă a polițiștilor pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică; combaterea comportamentului agresiv al conducătorilor de vehicule în conducerea acestora pe drumurile publice; depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule aflați sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive, precum și a celor care încalcă limita legală de viteză; impunerea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.

Tot mai mulți șoferi urcă băuți la volan

La data de 22 mai 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada Poștei, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 22 mai 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Corlăteni. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea autorizația provizorie de circulație expirată.

La data de 21 mai 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada I.C. Brătianu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani, din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cazurile au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *