FOTO! Zeci de șahiști din țară s-au întrecut la Botoșani, la prima ediție a turneului de șah „Cupa Portas”

Municipiul Botoșani a găzduit, în acest weekend, turneul de șah „Cupa Portas” Ediția I. Inițiatorul competiției este omul de afaceri Gheorghe Portariuc, tatăl fostului primar Ovidiu Portariuc, turneul de șah fiind realizat în parteneriat cu Clubul de Şah „Bicazul” și  Direcția Județeană de Sport și Tineret Botoșani.

În competiție au intrat 81 de șahiști de toate vârstele, din mai multe județe din țară, cel mai vârstnic având 78 de ani, iar cel mai tânăr 8 ani.

Sportul ne întărește, sportul ne călește, creăm prietenii, legături și mai ales șahul, care este un sport al minții, trebuie promovat. A fost un început timid, dar ne dă curaj să mergem mai departe”, a declarat Gheorghe Portariuc.

Turneul a fost omologat FIDE (Federația Internațională de Şah) iar arbitrul a fost Sebastian Volcinsche. Cei mai buni șahiști au primit premii în bani și diplome.În competiție au intrat și doi nevăzători. Vezi aici rezultatele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *