FOTO & VIDEO Miss Boboc 2022: Cine sunt câștigătorii concursului de la Colegiul Național Mihai Eminescu Botoșani

Colegiul Național Mihai Eminescu din Botoșani, în parteneriat cu Casa de Cultură a Sindicatelor Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, a organizat, sâmbătă, concursul Miss & Mister Boboc, ediția 2022. Zece elevi și zece eleve au intrat în competiție pentru titlul de cel mai frumos elevi de clasa a IX-a de la această unitate de învățământ.

În urma notelor date de membrii juriului, câștigători ai titlului de Miss și, respectiv, Mister Boboc au fost desemnați Sofia Călinescu și Matei Liteanu. Pe locul al doilea s-au clasat Alexandra Rotaru și Darius Andrei David, iar pe poziția a treia s-au situat Iris Avasilichioaiei și Ștefan Claudiu Prodan.

Juriul a fost format din elevi și din profesori de la Colegiul Național Mihai Eminescu. În sală s-au aflat peste 800 de elevi și părinți, care au asistat la un spectacol care a inclus și multă muzică și dans.  Din show au făcut parte și „Fetele din Botoșani”, care au interpretat două dintre cele mai bune piese ale formației lor.

Câștigătorii vor reprezenta liceul la faza finală a Miss & Mister Boboc, care va reuni laureații liceelor din municipiul Botoșani.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *