FOTO! 45 de studenți ai Universității de Vest din Timișoara, în vizită la Primăria Botoșani

45 de studenți, însoțiți de două cadre didactice, au ajuns astăzi în vizită la Primăria Municipiului Botoșani.

Tinerii, studenți în anul II de licență la specializările Geografie, Geografia Turismului, Planificare teritorială, respectiv Cartografie din cadrul Facultății de Chimie, Biologie, Geografie – Departamentul de Geografie al Universității de Vest din Timișoara, au discutat cu primarul Cosmin Andrei și reprezentanți ai Direcției de Dezvoltare Locală, Resurse Umane și Urbanism.

Subiectele dezbătute au fost de la potențialul social – economic și turistic specific orașului și împrejurimilor, proiecte de dezvoltare realizate cu efecte social – economice pozitive, proiecte de dezvoltare în derulare sau de perspectivă, până la problemele cu care se confruntă municipiul Botoșani în amenajarea teritoriului și dezvoltarea urbanistică”, informează printr-un comunicat Primăria Botoșani.

Studenții se află într-un stagiu de practică de 4 zile, desfășurat în județele Botoșani, Iași, Neamț și Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *