FOTO! Medic de la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani: Sunt copii care au făcut diabet, neavând nicio afecțiune în familie, numai pentru faptul că părinții au plecat

Diabetul loveşte în tot mai mulţi botoşăneni. Sute de persoane au fost diagnosticate în acest an cu diabet zaharat, iar multe dintre aceste persoane sunt minori. În total, la nivelul Secției de Diabet Zaharat a Spitalului Județean sunt în evidență 16.300 de botoşăneni care suferă de această boală, iar peste 3000 de bolnavi sunt dependenţi de insulină.

Ioan Petrescu, medic primar diabet și boli de nutriție în cadrul Spitalului Județean ”Mavromati”, a declarat că mulți dintre cei diagnosticați sunt copii cu părinți plecați în străinătate și că stresul și alimentația nesănătoasă sunt cauzele principale ale bolii. Cel mai mic pacient cu diabet are numai un an.

Copiii care au făcut diabet, neavând nicio afecțiune în familie, numai pentru faptul că părinții au plecat și i-au lăsat în grija bunicilor au făcut această boală. Înainte se spunea că diabetul este o boală a directorilor, adică a celor care trăiesc foarte bine. După 90 am constatat o incidență mare la persoanele care trăiesc la țară într-un mediu mai sănătos, dar care au făcut această boală tocmai din cauza grijilor și problemelor vieții cotidiene. Am avut pacienți care au făcut diabet după un accident de circulație, în care și-a pierdut unul din copii sau cine era în mașină. Nu este de neglijat factorul acesta și mai ales în condițiile în care lucrurile se desfășoară în jurul nostru, așa cum se desfășoară, cred că ponderea acestui factor psihic va fi și mai mare”, a precizat medicul Ioan Petrescu.

Prin comparație, în anul 2018, la nivelul județului Botoșani figurau 15.000 de bolnavi de diabet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *