Botoșănean găsit mort pe un câmp

Un bărbat din județul Botoșani a fost găsit mort pe un câmp. Tragedia s-a produs vineri, când bărbatul de 38 de ani a fost găsit fără suflare pe un câmp din localitatea Huțani. Un localnic a dat de el și a anunțat autoritățile. La fața locului au ajuns cadrele medicale, dar din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat.

De asemenea, polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a murit botoșăneanul. Acesta suferea de epilepsie și era cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, a fost dispusă efectuarea unei necropsii, iar în cauză a fost „întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, dar nu sunt suspiciuni cu privire la moartea acestuia, mai ales că pe trupul neînsuflețit al acestuia nu existau urme de violență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *