FOTO Județul Botoșani găzduiește Concursul Național de Limbă Latină Ovidianum. Zeci de elevi din țară participă la competiție

Județul Botoșani găzduiește Concursul Național Ovidianum. Aproximativ 40 de elevi din țară, cei mai buni pe traduceri din opera lui Ovidius, s-au întrecut, sâmbătă, la Colegiul Național ”A.T.Laurian”.

Festivitatea de deschidere a avut loc, vineri, în prezența conducerii Inspectoratului Școlar Județean și a președintelui Consiliului Județean, Doina Federovici.

Limba latină a fost, este și va rămâne piatra de încercare pentru multe generații de elevi și studenți. A fost și pe vremea noastră, a fost și pe vremea bunicilor noștri, este și acum pe vremea voastră și sunt convinsă că va fi și pe vremea copiilor voștri. Cu toate acestea, dragi elevi, studierea limbii latine nu este și nici nu trebuie să fie vreodată un scop în sine, ci ea trebuie să se facă din perspectiva faptului că este, alături de limba greacă veche, emblema fundamentală a culturii europene. Nu trebuie să uităm niciodată că limba latină este baza de pornire pentru limbile romanice, din care face parte și limba româna. Deci, nu vom ști niciodată bine limba maternă, dacă nu ne vom însuși un bagaj minim de cunoștințe de limbă latină. Voi, dragi elevi, aveți ocazia de a vă etala cunoștințele de limbă latină aici, la Botoșani, leagăn al culturii naționale. Vă felicit pentru rezultatele de până acum, care v-au propulsat la acest important concurs național și vă doresc mult succes!”, a declarat Doina Federovici.

În partea a doua a festivității de deschidere, trupa de teatru Katharsis a prezentat, în curtea interioară a Colegiului Laurian, o piesă de teatru antic. Festivitatea de premiere are loc duminică. Județul Botoșani este reprezentat de zece elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *