FOTO Zeci de elevi botoșăneni s-au întrecut pentru „Trofeul Pompierilor”

70 de elevi s-au întrecut, sâmbătă, pentru trofeul “Prietenii Pompierilor”. Putem spune că toți l-au meritat din plin pentru că au dat dovadă de spirit de echipă, curaj și inițiativă. Competiția s-a desfășurat pe terenul de sport al Liceului cu Program Sportiv din municipiul Botoșani și a reunit la start șapte echipaje de la unități de învățământ din municipiul Botoșani și comunele Concești, Cordăreni, Pomârla și Roma.

Elevii au avut de trecut o probă teoretică, cu întrebări din domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, o pistă cu obstacole și o ştafetă de 400 m, cu obstacole. Locul I la categoria “fete” a fost obținut de echipajul Liceului cu Program Sportiv Botoșani, iar la categoria “băieți/mixt” de către echipajul Liceului Teoretic „Anastasie Bașotă” Pomârla. La categoria “băieți/ mixt”, pe a doua treaptă a podiumului a urcat echipajul Liceului cu Program Sportiv Botoșani.

Locul trei la categoria “băieți /mixt a fost câștigat de echipajul Școlii Gimnaziale nr. 1 Roma.

Concursul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani. Competiția s-a încheiat cu o festivitate de premiere la care au participat prefectul județului, Sorin Cornilă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, profesor dr. Ada Alexandrina Macovei, inspectorul general adjunct al IȘJ Botoșani, profesor Bogdan Suruciuc și inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Dan Decebal Muraru.

Echipele clasate pe primele trei locuri au fost recompensate cu diplome, medalii și cupe. La competiție au participat elevi de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, Liceul Teoretic „Anastasie Bașotă” Pomârla, Școala Gimnazială nr. 17 Botoșani, Școala Gimnazială nr. 1 Concești, Școala Gimnazială nr. 1 Cordăreni și Școala Gimnazială nr. 1 Roma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *