FOTO Anchetă a Poliției după un incendiu la Botoșani. Garda de Mediu: Nu incendiați stuful!

Garda de Mediu Botoșani a sesizat Poliția după un incendiu care a avut loc în județ. „Nu incendiați stuful!”, este apelul comisarilor.  Potrivit unei informări transmisă de Garda de Mediu, comisarii de mediu desfășoară activități de inspecție și control în cadrul ariei naturale protejate ROSPA0116, în urma incendiului anunțat prin serviciul 112, sâmbătă 07 mai 2022 ora 17.30.

„Fapta de natură să pună în pericol sănătatea umană, animală sau vegetală, într-o arie naturală protejată constituie infracţiune. Menționăm că pentru fapta sus menționată, comisarii de mediu au înaintat săptămâna trecută către Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani o altă sesizare penală. Vă reamintim faptul că arderea miriştilor, a stufului, a tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase uscate se poate face doar în situații speciale, cu acordul Agenției pentru Protecția Mediului și cu informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, dacă pe acel teren a fost identificată o boală, confirmată de Direcția Fitosanitară. Totodată este interzisă eliminarea prin incendiere a deșeurilor de orice fel, fapta fiind deasemenea infracțiune”,
arată Garda de Mediu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *