Proiectul este o reglementare a OUG nr.110/2021 care prevede acordarea de zile libere părinților pentru a supraveghea copiii în cazul în care activitatea didactică fizică este suspendată din cauza răspândirii virusului SARS-Cov-2. Potrivit actului normativ adoptat de Camera Deputaților, vizați pentru zile libere plătite sunt și părinții sau reprezentanții legali ai copilului cu handicap grav neșcolarizat sau care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoana adultă încadrată în grad de handicap sau în grad de handicap grav cu asistent personal, în condițiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care acestea beneficiază.

“Se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor cu vârsta de până la 12 ani inclusiv, precum şi pentru părinţii care au în întreţinere copii sau adulţi cu handicap cuprinşi într-o formă de învăţământ, respectiv înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ preuniversitar, inclusiv de educaţie timpurie antepreşcolară”, se arată în proiect.

Părinții care nu pot efectua munca de acasă beneficiază de zile libere plătite

Proiectul normativ precizează că liberele plătite vor fi acordate doar părinților a căror prezență fizică este necesară la locul de muncă. În cazul celor care își pot desfășura activitatea de acasă, nu vor primi zilele libere plătite pentru supravegherea copilului.

“Prevederile se aplică pe perioada stării de alertă şi după încetarea acesteia, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului şcolar 2021 – 2022, fără a se include vacanţele, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică a copiilor în unităţile de învăţământ, unde aceştia sunt înscrişi”, mai prevede actul normativ.Reamintim faptul că proiectul cu privire la acordarea de zile libere pentru părinți a fost deja adoptat de Senat. În acest caz, Camera Deputaților este for decizional.