Jandarmii vor asigura ordinea la acțiunile dedicate inaugurării Complexului Sportiv din orașul Săveni

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura, miercuri după-amiază, ordinea și siguranța publică la spectacolul cultural- artistic organizat cu prilejul inaugurării Complexului Sportiv din orașul Săveni.

Începând cu ora 18.00, efectivele de jandarmerie, în cooperare cu polițiștii și pompierii, vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, fluidizarea traficului rutier și pietonal în zona complexului, precum și pentru prevenirea și stingerea incendiilor, conform competențelor legale ale instituțiilor din care fac parte, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Jandarmi Județean.

În vederea desfășurării în condiții civilizate a acestui eveniment public, Jandarmeria Botoșani face următoarele recomandări participanților:
– respectați măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine;
– evitați implicarea în conflicte de orice natură;
– acordați atenția cuvenită copiilor care vă însoțesc și aveți grijă de bunurile personale de valoare;
– în cazul producerii unor fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, solicitați imediat sprijinul forțelor de ordine, în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgență 112, pentru ca intervenția acestora să se producă în cel mai scurt timp și să aibă efectul scontat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *