Armata Română caută cel puțin 1.000 de militari profesionişti. La cât ajunge salariul unui gradat profesionist

Armata Română caută de astăzi cel puțin o mie de militari profesionişti. Candidaţii au la dispoziţie o lună şi jumătate ca să se înscrie la centrele locale de recrutare. După selecţie vor fi instruiţi şi încadraţi în structurile foţelor armate. Solda unui gradat profesionist poate ajunge la 4 mii de lei pe lună. Cei care doresc să devină soldați trebuie să aibă între 18 şi 45 de ani şi să fi absolvit minimum zece clase, scrie stirileprotv.ro.

Prima dată vă veţi prezenta la Breaza. În prima zi veţi susţine probele sportive, iar a doua zi veţi susţine testarea psihologică. Pe urmă, după ce veţi fi declarat admis la cele două probe eliminatorii de la Breaza, veți fi programat la examinarea medicală.

Concurenţa pentru cele 1049 de posturi în Forţele Terestre, Navale şi Comandamentul de Logistică se anunţa şi anul acesta mare. Candidaţii trebuie să se înscrie personal. Dacă vor fi admişi, vor începe stagiul de instruire.

Mr. Claudiu Panait, șeful Statului Major CMZ București: „Soldaţii gradaţi profesionişi reprezintă resursa umană cea mai numeroasă a Ministerului Apărării Naţionale, fiind în principal funcţiile de luptător şi specialişti. După aceea, cei care doresc, pot accesa fie calitatea de subofiţer, fie de calitatea de ofiţer prin cursuri de formare.”

Col. Cristian Mariș, Statul Major al Forțelor Terestre: „Pregătirea acestora vă consta în parcurgerea a două module de instruire. Primul modul de instruire militară generală prin care recruţii vor aborda forme de pregătire fizică militară, instrucţia de front, instrucţia tactică, instrucţia tragerii cu armamentul de infanterie.”

În plus, Comandamentul Forţelor Pentru Operaţii Speciale scoate la concurs 30 de posturi pentru singurul batalion de paraşutişti comando din ţară, este vorba despre batalionul „Smaranda Brăescu” de la Bacău. Iar selecţia şi recrutarea vor fi extrem de riguroase.

După încadrarea în Armată, soldaţii gradaţi profesionişti vor primi o soldă lunară de între 1.800 şi 4.000 de lei, care va creşte cu 3 procente la fiecare trei ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *