VIDEO & FOTO O tânără din Ucraina s-a căsătorit, sâmbătă, la Botoșani. Doar mama i-a putut fi alături

O tânără din Ucraina s-a căsătorit, sâmbătă, în localitatea Vârfu Câmpului din județul Botoșani, la eveniment participând doar mama sa, în condițiile în care țara aflată în război nu lasă bărbații să treacă granița.

Este vorba de Karyna Krot, o tânără de 22 de ani, care este designer vestimentar.  În urmă cu ceva timp, Karyna l-a cunoscut pe Petru Croitor, botoșăneanul de 24 de ani, din Vârfu Câmpului, cu care a decis să își unească destinele. Căsătoria a fost oficiată, la sediul Primăriei, chiar de primarul din Vârfu Câmpului, Maria Huțu.

Pentru că Petru lucrează în Anglia, noua sa soție îl va urma acolo, unde cei doi vor să își construiască cariere profesionale.

Comuna Vârfu Câmpului a devenit renumită pentru numărul mare de cetățeni ucraineni care și-au stabilit domiciliul aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *