Controale în zonele de agrement din Botoșani, de 1 Mai

Pompierii și salvatorii SMURD vor fi la datorie, în județul Botoșani, în acest sfârșit de săptămână. Aceștia vor fi pregătiți să acționeze pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor sau a animalelor din medii ostile vieții, în situația în care se vor înregistra astfel de cazuri și pentru acordarea primului ajutor medical, transmite printr-un comunicat Instituția Prefectului.

În această perioadă, tot mai multe persoane îşi petrec timpul liber în mijlocul naturii. Acestea trebuie să respecte măsurile de prevenire a incendiilor și să aibă mare grijă la modul în care pregătesc grătarul, dacă merg la iarbă verde, de 1 Mai. Pompierii, dar și jandarmii vor face verificări.

Precizăm faptul că este interzisă folosirea focului deschis la mai puțin de 10 metri faţă de locurile în care există materiale combustibile (lemn, hârtie etc.) sau la mai puțin de 40 de metri faţă de zonele cu pericol de explozie (aze şi lichide combustibile, vapori inflamabili etc.)

Astfel, sfătuim cetățenii să aprindă focul la distanțe de siguranță, doar în locurile special amenajate și fără să folosească substanţe inflamabile. Nu trebuie aprinse focare direct pe sol pentru că flăcările se pot extinde la vegetație, într-o clipă de neatenție. Arderea va fi supravegheată continuu, deoarece vântul ar putea schimba direcţia flăcărilor și chiar duce scânteile la distanţe mai mari, către zone împădurite sau cu vegetaţie uscată”, se arată în dcumentul Instituției Prefectului.

Este recomandat ca cetățenii să aibă la dispoziţie mijloace de primă intervenţie pentru stingerea rapidă a focului: un stingător de incendiu sau o rezervă de apă.

Înainte de a pleca din pădure, locul pregătirii grătarului va fi verificat cu mare atenţie. Jarul trebuie stins, iar cenușa acoperită cu pământ. Nu în ultimul rând, copiii trebuie supravegheați permanent pentru a nu se juca cu focul sau în apropierea acestuia.

Orice început de incendiu observat trebuie să fie anunţat la numărul unic de urgenţă 112, pentru a fi lichidat de către pompieri înainte de a produce pagube materiale sau pierderi de vieţi omeneşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *