Bătaie între mai mulți tineri din Botoșani, după ce unul dintre aceștia a agresat sexual o minoră. Șase indivizi au fost reținuți

Bătaie între mai mulți tineri, după ce unul dintre aceștia a agresat sexual o minoră. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a șase tineri cu vârstele cuprinse între 18 și 21 de ani, din comuna Albești și Răuseni, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală și tulburarea ordinii și liniștii publice, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Potrivit sursei citate, în noaptea de 25 spre 26 aprilie 2022, un tânăr de 21 de ani, din comuna Albești, ar fi pipăit o minoră, fără voia acesteia,  în timp ce se aflau într-un local public din comuna Todireni.

În apărarea victimei au intervenit patru tineri, care o însoțeau, iar în urma unui schimb de replici cu tânărul de 21 de ani, între aceștia a avut loc o altercație, context în care și-au adresat reciproc amenințări cu acte de violență și și-au aplicat lovituri.

Ulterior, pe fondul aceluiași conflict, între tânărul de 21 de ani, însoțit de un altul de 18 ani, ambii din comuna Albești și grupul format din patru tineri, din comuna Răuseni, a avut loc o altercație, în drumul public din fața clubului, din comuna Todireni, împrejurare în care s-au lovit reciproc și au provocat scandal, comportament care a indignat persoanele prezente. Cei șase tineri implicați în altercație au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală și tulburare ordinii și liniștii publice”, a precizat Nenișcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *