Primăria Botoșani lansează o nouă licitație pentru desemnarea constructorului la Teatrul Mihai Eminescu

Primăria Botoșani a lansat, marți, o nouă licitație pentru desemnarea constructorului la Teatrul Mihai Eminescu. Pentru lucrările de consolidare și restaurare a Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani, din fonduri europene, s-au alocat peste 47,5 milioane de lei. Licitația a fost reluată, după ce precedentele proceduri de achiziție au fost anulate, din cauza unor vicii.

În caietul de sarcini se arată că, prin natura obiectivului general, investiția vizată prin acest proiect prevede consolidarea, restaurarea, reabilitarea și amenajarea Teatrului „Mihai Eminescu” din municipiul Botoşani în vederea promovării valorii culturale și a potenţialului turistic al acestui obiectiv și al integrării sale în circuitul cultural artistic din regiunea Nord-Est, conform Programului Operațional Regional 2014-2020, după cum urmează:

  • Consolidarea structurii clădirii monument istoric,
  • Refacerea, reamenjarea, dotarea și îmbunătățirea funcționalității sălii de spectacole, a circulațiilor interioare și a foaierelor,
  • Realizarea eficientizării termice și a protecției antifoc conform normativelor în vigoare,
  • Desfasurarea activitatilor preconizate, ce au in centrul atentiei obiective monumete istorice si activitati culturale reprezentative, in conditii de siguranta si confort sporite, la standarde actuale,
  • Dezvoltarea socio-culturala a comunitatii prin valorificarea patrimoniului și promovarea imaginii culturale a municipiului și județului Botoșani la nivel local, național și internațional.

Documentatia tehnica nr. 199/2020 privind investitia „Consolidare și restaurare a Teatrului ”Mihai Eminescu- rest de executat” a fost intocmita de SC Novartis SRL Oradea în asociere cu S.C. Caloria S.R.L. Cluj-Napoca (proiectant general) avand ca punct de plecare stadiul lucrarilor realizate anterior.

Clădirea Teatrului Mihai Eminescu este monument istoric in lista monumentelor istorice la pozitia nr. 278, cod BT-II-m-B-02037, conform Legii nr. 422/2001, actualizata, privind protejarea monumentelor istorice.

Teatrul are o suprafață construită de 2.104,91 mp și o suprafața construită desfășurată de 9.330,99 mp, în timp ce suprafața utilă desfășurată totală este de 5.683,12 mp.

Sunt vizate următoarele tipuri de lucrări:

  • Reabilitare și schimbare învelitoare, respectând tipul materialelor istorice originale. Se va realiza sistemul de preluare și îndepărtare a apelor pluviale, prin punerea în operă a jgheaburilor și burlanelor.
  • Supraînălțarea turnului scenei.
  • Supraînălțarea si realizarea acoperisului intre axele 2 – 7, peste sala de spectacole si peste corpul foaierelor.
  • Refacerea cupolei din zona intrarii principale.
  • Reabilitarea fațadelor utilizând materiale și elemente decorative compatibile cu statutul de monument istoric de arhitectură.
  • Refacerea rampelor de acces în portic.
  • Refacerea straturilor suport ale pardoselii parterului, cu adoptarea de măsuri eficiente de hidroizolare și izolare termică.
  • Mărirea unor goluri de acces și bordarea acestora.
  • Refacerea tunelului de fugă a adăpostului ALA.
  • Hidrofobizarea zonei de subsol care nu a fost consolidată – adapost ALA.
  • Compartimentări și finisaje interioare la toate cele 5 niveluri (subsol si supraterane) ale clădirii.
  • Amenajarea sălii de spectacole (fara achizitionarea si montarea dotarilor – scaune).
  • Refacerea scenei și sălii de spectacol (fara achizitionarea si montarea dotarilor – sistem cortina si scaune) cu respectarea studiului de acustică.
  • Sistematizarea verticală a incintei, cu adoptarea unui sistem adecvat de colectare și dirijare a apelor meteorice de pe amplasament spre sistemul de canalizare.
  • Refacerea în totalitate a tuturor instalațiilor: electrice, termice – ventilații, sanitare, curenți slabi, stingere incediu, instalații video și semnalizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *