FOTO! Accident, marți dimineață, în județul Botoșani. O mașină s-a răsturnat; o femeie a fost rănită

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismul în care se afla a fost implicat, marți dimineață, într-un accident rutier. În eveniment, care s-a produs pe raza localității Văculești, au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și accesorii pentru descărcare, dar și o ambulanță SAJ. La sosirea forțelor de intervenție, cele trei persoane erau ieșite din autoturisme, toate fiind conștiente. Doar o femeie acuza dureri de spate și a necesitat îngrijiri medicale”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor. Totodată, au îndepărtat de pe partea carosabilă elementele de caroserie, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *