Al cincilea agresor al bodyguard-ului bătut la Flămânzi, prins de polițiști. Încerca să părăsească țara

Cel de-al cincilea bărbat, bănuit de comiterea agresiunii de la Flămânzi a fost escortat de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în noaptea de 23 spre 24 aprilie, către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Potrivit sursei citate, individul a fost depistat pe 23 aprilie, în timp ce încerca să părăsească țara prin unul dintre punctele de trecere a frontierei din județul Bihor.

Reamintim că polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au fost sesizați, pe 17 aprilie, cu privire la faptul că un bărbat a fost agresat.  Din cercetări, a reieșit faptul că un bărbat, de 45 de ani, care asigura paza bunurilor și efectua controlul la punctul de acces în interiorul unui club, ar fi fost agresat de mai multe persoane, pe fondul unui conflict izbucnit ca urmare a faptului că nu ar fi permis accesul în local unor tineri.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Ulterior, ca urmare a rezultatelor expertizei medico-legale, cauza a fost declinată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, schimbându-se încadrarea juridică a faptei în tentativă de omor. În cursul zilei de miercuri, 20 aprilie, au fost puse in executare cinci mandate de percheziție domiciliară, in comuna Coșula, la persoane bănuite de comiterea faptei, prilej cu care au fost identificate și ridicate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.

De asemenea, în urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat au fost conduși la sediul poliției patru bărbați, cu vârstele cuprinse intre 42 și 21 de ani, ulterior, față de aceștia fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor, de către procurorul din  cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *