FOTO Mii de credincioși au mers să ia Lumina Sfântă în bisericile din Botoșani. Protopopul Petru Fercal: Să ne rugăm să ne izbăvească Dumnezeu de încercări grele, să ne bucurăm în pământul nostru strămoșesc

Mii de credincioși au mers în noaptea de Înviere pentru a lua Lumina Sfântă în bisericile din județul Botoșani. Credincioșii au profitat de ridicarea restricțiilor și au participat în număr mare la sujba care s-a ținut până spre dimineață în lăcașurile de cult. Potrivit protopopului Petru Fercal, liturghia care se săvârșește în noaptea de Înviere este „cea mai importantă din an”, astfel că acesta i-a îndemnat pe credincioși să nu plece acasă după ce au luat Lumină, ci să rămână la rugăciune.

„Să ne rugăm să ne izbăvească Dumnezeu de încercări grele, să avem o viață binecuvântată, să ne bucurăm împreună cu familiile noastre în pământul nostru strămoșesc și să rămânem în dreapta credință, ceea ce am primit de la moșii și strămoșii noștri, să fim în măsură a transmite și copiilor noștri această zestre duhovnicească”, a spus părintele Fercal.

După slujbă, creștinii au mers să își sfințească coșurile cu bunătățile pentru Paște.

Foto: Parohia Sf. Ioan Botezătorul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *