Consiliu de administrație provizoriu la societatea Eltrans. Noii administratori, deciși în ședința de Consiliu Local

Societatea Eltrans, din subordinea Consiliului Local, va avea un Consiliu de Administrație provizoriu pentru încă șase luni. Marți, în ședința de Consiliu Local s-a decis prelugirea mandatelor administratorilor Simion Drelciuc, Vasile Ciocan, Andrei Beilic, Cătălin Ursu, Ana Meda Florea.

Mandatul acestora expira pe 20 aprilie, iar primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a inițiat un proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind numirea unui nou CA la Eltrans. Deși au fost formulate propuneri și din partea consilierilor PNL, acestea nu au întrunit voturile necesare.

Pe 9 mai, va expira și contractul de mandat provizoriu al actualului director general, drept urmare posturile de director general și director economic de la societatea Eltrans au fost scoase la concurs de către AGA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *