Atenție ce faceți de Paște! Veți fi monitorizați de zeci de camere video din Botoșani

Nu mai puțin de 87 camere de supraveghere vor fi folosite pentru monitorizarea, în Săptămâna Patimilor și pe perioada Paștelui, a populației în spațiile publice din municipiul Botoșani, au anunțat reprezentanții Poliției Locale. Potrivit acestora, vor fi atent monitorizate zonele de interes, intersecţii, parcurile municipale şi pietonale.

Poliția Locală susține că în perioada dinainte și pe timpul Paștelui va desfăşura activităţi specifice, precum:

  • menţinerea ordinii şi liniştii publice în zonele şi locurile stabilite, supravegherea şi monitorizarea unităţilor de cult şi cele din imediată apropiere (în mod deosebit cele două cimitire), identificarea persoanelor fără adăpost şi a cerşetorilor, îndepărtarea din zonele sensibile;
  • asigurarea fluenţei circulaţiei pe drumurile publice, în zona pieţei centrale din municipiu, a centrelor comerciale, descurajarea fenomenului de parcare, staţionare şi oprirea în alte locuri decât cele semnalizare şi special amenajate;
  • prin serviciul de Activitate Comercială, se va acţiona pe raza celor doua pieţe din municipiu, pentru respectarea normelor legale, pentru un comerţ sigur şi civilizat. Efectivele participante sunt complete, evitându-se concediile de odihnă, învoirile sau liberele aferente, în această perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *