Cum se manifestă insuficiența venoasă superficială?

Dr. Lucian Iacob, medic specialist Chirurgie vasculară, Arcadia

Insuficiența venoasă superficială se poate manifesta printr-un spectru de simptome și semne foarte variat, descris mai departe prin stadiile clinice ale acestei afecțiuni.

Stadiul I este caracterizat prin telangiectazii răspândite inegal la nivelul unui membru inferior, ce reprezintă venule ușor dilatate situate la adâncime foarte mică sub epiderm (3-6 mm) și prin urmare vizibile; de obicei, nu sunt asociate cu simptome. Cel mai adesea, venele principale „vinovate” de apariția insuficienței venoase nu prezintă reflux demonstrabil ecografic în acest stadiu.

Bine de știut: cerințele pacienților în acest stadiu sunt de a rezolva problema cosmetică adusă de aceste telangiectazii (laser cutanat și/sau scleroterapie).

Stadiul II se caracterizează prin varice vizibile la nivelul membrelor inferioare, de obicei pe fața internă a coapsei și fața internă și sau posterioară a gambei, dar nu numai. În acest stadiu pot apărea și simptomele clasice de senzație de greutate în gambe precum și edem (creștere de volum) resimțite după ortostatism (stat în picioare) prelungit. Nu este neapărat nevoie să fie prezente varicele ca să apară durerea.

Bine de știut: dacă durerea este localizată pe traiectului unei vene dilatate (varicoase) și este însoțită de eritem (roșeața) și căldură locală, poate fi vorba de o patologie des întâlnită ca și complicație a insuficienței venoase superficiale, numită tromboflebită superficială.

Stadiul III este identic cu stadiul II (prezența varicelor), dar însoțit și de edem (creștere de volum) al gambei după ortostatism prelungit

Bine de știut: este important de făcut diagnosticul diferențial corect al acestor edeme cu alte patologii: limfedem, celulite extinse, edeme ciclice la sexul feminin, edeme de cauză sistemică (insuficiența cardiacă, insuficiența renală, hipoalbulinemie), tromboza venoasă profundă. Toate aceste diagnostice diferențiale se pot realiza, multidisciplinar, în Arcadia.

În stadiul IV, peste stadiile anterioare, apare și colorația maronie în două treimi inferioare ale gambei, numita dermatoscleroza. Cu timpul, aceasta evoluează către pahidermită (tegumentul se simte indurat la atingere, iar gamba ia forma unei sticle de șampanie ținută cu gâtul în jos – glezna mică de volum și gamba mare de volum la nivelul moletului). Tot în acest stadiu poate apărea eczema varicoasă, adesea confundată cu celulita întrucât au aspect clinic asemănător. Eritemul din eczema varicoasă se poate însoți de prurit (senzație de mâncărime).

Bine de știut: dermatoscleroza și pahidermita nu sunt reversibile, chiar dacă se aplică tratamentul chirurgical etiologic corect (adică chiar dacă tratăm cauza ce a dus la apariția lor). Eczema varicoasă este adesea diagnosticată inițial de medicul dermatolog.

Stadiul V: ulcer venos vindecat.

Bine de știut: chiar dacă ulcerul s-a vindecat, pentru a preveni reapariția ulcerului este necesară fie o compresie continuă a gambei când se află în ortostatism prelungit, fie un tratament etiologic chirurgical, fie amândouă.

Stadiul VI, ulcer venos deschis, reprezintă ultimul stadiu al insuficienței venoase și este unul de o importanță deosebită întrucât aceste ulcere vor evolua dacă nu sunt tratate.

Bine de știut: este foarte important ca orice pacient cu un ulcer la nivelul membrului inferior să fie văzut de un chirurg vascular pentru a caracteriza corect acel ulcer: arterial, venos, mixt, neuropat (diabetic), infecțios, traumatic, malign etc.

În Arcadia, după recomandarea medicului specialist, se pot institui diverse proceduri de tratament al varicelor, în funcție de caracteristicile pacientului. Pentru programări, aveți la dispoziție numărul de Call Center – 0232 920.

www.arcadiamedical.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *