Lumea neştiută a duhovnicilor, devenită loc constant de pelerinaj pentru ortodocşii din România. Judeţul Botoşani, leagănul credinţei ortodoxe în Moldova

Foto adevarul

Judeţul Botoşani poate fi considerat leagănul credinţei ortodoxe în Moldova, un loc plin de mănăstiri retrase în colţuri de rai, unde s-au format printre cei mai importanţi duhovnici români contemporani.

Judeţul Botoşani este un adevărat leagăn al credinţei ortodoxe în Moldova. Cel puţin asta o demonstrează numărul mare de mănăstiri din judeţ, dar mai ales duhovnicii şi sfinţii ajunşi faimoşi în toate colţurile României. Este o lume puţin cunoscută, eclipsată de faima ecleziastică a Bucovinei sau Neamţului, dar care aşteaptă să fie descoperită. Lumea monastică din judeţul Botoşani impresionează atât prin peisajele pitoreşti în care sunt ridicate aceste lăcaşuri de cult, dar şi prin sentimentul de spiritualitate autentică pe care-l transmit. Este un teritoriu nealterat, un tărâm al liniştii sufleteşti.

Pe malurile Prutului, acasă la Iliuţă

Unul dintre cei mai importanţi sfinţi contemporani din România este Ioan Iacob Hozevitul. Este şi unul dintre cei mai noi sfinţi din ţara noastră, fiind trecut în rândul sfinţilor în anul 1992, printr-o hotărâre a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Ioan Iacob Hozevitul se numea, de fapt, Ilie Iacob şi s-a născut în 1913 în comuna Păltiniş, judeţul Botoşani. Rudele şi prietenii din copilărie îl alintau Iliuţă. Aşa îi spuneau şi acum câţiva ani singurele rude rămase în viaţă. Iliuţă a crescut pe malurile Prutului, în mijlocul unei zone feerice. Viaţa lui însă a fost grea. A rămas orfan de ambii părinţi, la o vârstă fragedă şi a fost crescut de rude. Ilie Iacob a fost însă un elev silitor şi îndreptat mereu către meditaţie. Deşi familia dorea să-l facă preot datorită aplecării către cele religioase, Ilie a dorit să se călugărească.

La numai 19 ani s-a făcut călugăr la Mănăstirea Neamţului, fiind, printre altele, bibliotecar şi infirmier. A primit şi un nou nume, Ioan Iacob. Visul călugărului Ioan Iacob, încă din copilărie, era să meargă pe drumul lui Ioan Botezătorul şi să predice şi să se nevoiască în pustie. Aşa a plecat în ”Ţara Sfântă”. A trăit cea mai mare parte a vieţii sale în pustiurile dintre Bethleem şi Marea Moartă. Însoţit de un ucenic numit Ioanichie, Ioan Iacob a trăit în deşertul Qumran, în peşterile de la Calomona, dar şi în pustiurile Hozevei, acolo unde a murit la numai 47 de ani. A dus o viaţă ascetică. „La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său. În sărbători mari şi în posturi, Sfântul Ioan săvârşea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate.

În timpul zilei şi în clipe de răgaz, ieşea în gura peşterii, la lumină, unde scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept perină“, precizează Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei. Se spune că trupul său a rămas neputrezit şi emana un miros plăcut. Tocmai de aceea a fost luat şi pus într-o raclă în mănăstirea Sfântul Gheorge din Hozeva. „Corpul Părintelui Ioan era întreg, cu miros plăcut, cu hainele neputrede, epitrahilul şi schima întregi şi pielea uscată pe oase şi arăta ca şi cum ar dormi, cu faţa curată, cu barba neagră întreagă, faţa plăcută“, preciza Ioanichie, ucenicul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, în notele de la lucrarea „Din Ierihon către Sion. Trecerea de la pământ la cer“. Moaştele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul au ajuns să facă mari minuni, spun mai multe mărturii ale clericilor, dar şi ale credincioşilor. În amintirea Sfântului, la Păltiniş a fost ridicată o casă memorială, cu toate obiectele care au aparţinut familiei sale şi care aduc aminte de copilăria lui Iliuţă. În plus, în zonă sunt numeroase mănăstiri, precum Eşanca, în zona Darabaniului.

Sfântul din codrii Voronei

Al doilea sfânt important din judeţul Botoşani şi-a dus viaţa în codrii Voronei, situaţi la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Botoşani. În acea zonă se află două importante mănăstiri. Prima este mănăstirea Voronei, ridicată de un mare boier la sfârşitul secolului al XVIII lea, este astăzi locuită de maici. Mănăstirea are o îndelungată istorie şi este încărcată de legende. Se spune că aici a ajuns şi Alexandru Ioan Cuza. S-a odihnit sub un stejar şi a fost prins de călugării care nu ştiau că este domnitor, şi închis în beciuri. A fost salvat de aghiotantul său, Nicolae Pisoski. Şi astăzi există un stejar bătrân, lângă mănăstire, despre care se spune că ar fi acelaşi sub care s-a odihnit voievodul. Ceva mai sus, după un drum şerpuit prin nişte păduri de basm, se ajunge într-o poiană ascunsă, unde se află Schitul Sihăstria  Vorona. Aici se află moaştele Sfântului Onufrie, făcătorul de minuni. Onufrie a fost un mare nobil rus care, din cine ştie ce motive, la un moment dat, a renunţat la toate averile şi rangurile şi a plecat pe jos, ca schivnic.

A trecut şi pe la Mănăstirea Neamţului, dar s-a stabilit în codrii Voronei. A trăit toată viaţa într-o peşteră din calcar. Trupul său a fost descoperit mai târziu de un preot şi a fost îngropat în curtea Schitului Sihăstria Voronei, la umbra unui măr. Aflat într-o vizită, voievodul Mihail Sturza i-a dat fiicei sale, bolnave de epilepsie, să mănânce un măr din copacul aflat lângă mormântul lui Onufrie, iar fata s-ar fi vindecat. Din acel moment, trupul Sfântului a fost scos şi pus într-o raclă, fiind considerat mare făcător de minuni. Atât racla, cât şi mărul din curtea mănăstirii pot fi vizitate şi astăzi. În plus, amatorii de drumeţii prin pădure pot ajunge şi la Peştera Sfântului Onufrie, semnalizată corespunzător, pe un drum care porneşte din apropierea Schitului. Nu departe de Schitul Sihăstria Voronei, pe drumuri forestiere care străbat codrii se poate ajunge şi la Schitul Oneaga, o altă oază de linişte, unde oricine se poate rupe de cotidian ore în şir, fie admirând natura, fie dedicându-se meditaţiei şi rugăciunii în mănăstire.

Leagănul duhovnicesc de la Cozancea

O destinaţie de neratat pentru orice credincios ortodox este mănăstirea Cozancea. Acest aşezământ monastic se află în comuna Suliţa, la aproximativ 30-40 de kilometri de municipiul Botoşani. Mănăstirea este amplasată pe un platou din mijlocul unor codrii deşi. Drumul până la Cozancea este unul iniţiatic care pregăteşte pelerinul pentru experienţele spirituale de la mănăstire. Frumuseţea pădurii, dar şi simfonia ei specifică rupe călătorul de tot ce este lumesc. Cozancea are o istorie îndelungată şi o faimă duhovnicească pe măsură. A fost întemeiată la sfârşitul secolului al XVII-lea de trei călugări cazaci, veniţi tocmai din zona Donului. Aceştia au ridicat o bisericuţă din lemn, chiar în poiană. În 1732, marele boier Vasile Balş, ridică şi o biserică de piatră, care s-a păstrat până astăzi. În pădurile de la Cozancea şi-au găsit sălaşul mulţi pustnici. În această zonă prielnică rugăciunii şi însingurării, au vieţuit numeroşi ieromonahi faimoşi printre care Vasian Bucovineanul, Varlaam Vantil sau Lavrenţie. Cel mai important este însă că la Cozancea şi-au făcut ucenicia doi dintre cei mai faimoşi duhovnici români contemporani. Unul dintre aceştia este Paisie Olaru.

S-a născut în anul 1897, în comuna Lunca, judeţul Botoşani, în familia unui pădurar cu cinci copii. Se numea de fapt Petru şi până la 24 de ani a trăit ca mirean. Atunci a simţit o chemare că trebuie să meargă la mănăstire, să se retragă în pădurile de la Cozancea. Trăieşte în obştea mănăstirea de la Cozancea şi devine un duhovnic cunoscut dar şi un mare îndrumător pentru călugării tineri. Aici la Cozancea, Petru va deveni Paisie. În 1947, Paisie Olaru va pleca la Mănăstirea Sihăstria în judeţul Neamţ, devenind duhovnicul acelei comunităţii. Mai apoi se retrage ca sihastru la Sihla, pentru ca 1885 să revină la Sihăstria. A murit în 1990. Un alt mare duhovnic care şi-a făcut ucenicia la Cozancea a fost Ilie Cleopa. De altfel, Cleopa a fost ucenicul lui Paisie Olaru la Cozancea. Acesta s-a născut în 1912 şi provenea dintr-o familie de ţărani, cu cinci copii, din satul Suliţa, judeţul Botoşani. La trei ani după ce termină şcoala primară, intră ca ucenic al lui Paisie Olaru la Cozancea. Mai apoi, în  1929, alături de fratele său Vasile pleacă la Sihăstria, în judeţul Neamţ. De acolo, va începe să fie cunoscut ca un mare duhovnic al ortodoxiei româneşti contemporane. A murit în 1998. Patriarhia a propus canonizarea acestor mari duhovnici.

Moştenirea voievozilor

Totodată în judeţul Botoşani sunt şi biserici medievale deosebit de valoroase din punct de vedere patrimonial dar şi de mare importanţă spirituală. În primul rând este vorba despre mănăstirea Popăuţi, ctitorită de Ştefan cel Mare în anul 1496, aflată la marginea municipiului Botoşani. Este o mănăstire de călugări, împrejmuită cu zid şi are o frumoasă biserică ştefaniană, dar şi un turn clopotniţă din aceeaşi perioadă. Tot în municipiul Botoşani sunt ctitoriile lui Elena Rareş, soţia lui Petru Rareş. Este vorba despre biserica Sfântul Gheorghe, simbol al târgului medieval Botoşani şi biserica Uspenia, locul unde a fost botezat poetul Mihai Eminescu.

În municipiul Dorohoi se află Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, o altă ctitorie splendidă a voievodului Ştefan cel Mare, din anul 1495. Importantă este şi mănăstirea Coşula, din comuna cu acelaşi nume, pe şoseaua care duce de la Botoşani la Iaşi. A fost construită în 1535 şi este ctitoria lui marelui vistiernic Mateiaş, unul dintre cei mai importanţi sfetnici ai voievodului Petru Rareş. Mănăstirea a fost un adevărat leagăn de cultură, cu numeroşi călugări români şi greci, aici fiind traduse numeroase cărţi religioase. Totodată pictura bisericii din cadrul acestui aşezământ monastic este unică în lume. Mai precis, este vorba despre galbenul de Coşula, o culoare care a rezistat timpului şi fascinează şi astăzi. Mănăstirea a fost reabilitată şi a reuşit să-şi găsească strălucirea de odinioară. În apropiere se află şi un pod de piatră datând din epoca lui Ştefan cel Mare. Autorităţile judeţene au investit într-un adevărat ”drum al mănăstirilor” care să lege Vorona de Coşula, tocmai pentru a promova turistic această zonă.

Sursa: adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com