Marius Budăi, anunţ de ultima oră despre voucherele de 50 de euro. Cum vor putea intra românii în posesia lor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, joi, că distribuirea voucherelor sociale în valoare de 50 de euro, pentru persoanele vulnerabile, se va face prin Poşta Română, din luna iunie.

„Nu există, încă, un acord de finanţare a acestor vouchere, dar există un acord verbal prealabil. Au fost discuţii cu Comisia Europeană, (…) urmează ca noul ministru al Fondurilor Europene să parafeze ceea ce s-a discutat până acum. Cred că vom fi în situaţia în care prima tură de vouchere se va finanţa de la bugetul de stat şi vom recupera ulterior banii. (…). Pensionarii vor primi aceste sume aşa cum primesc şi pensiile, prin Poşta Română”, a afirmat ministrul Muncii Marius Budăi, citat de Agerpres.

Marius Budăi a amintit că recent coaliţia guvernamentală a aprobat un program de sprijin extrem de important atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru categoriile vulnerabile.

„Cu siguranţă, sumele ar trebui să fie mai mari, dar este ceea ce putem face acum, să sprijinim în primul rând categoriile vulnerabile, să implementăm acest al doilea pachet social, după cel prin care am trecut mai bine perioada de iarnă şi să preîntâmpinăm acum şi evoluţia extrem de galopantă a preţurilor la alimente. Vom acorda din luna iunie voucherele în valoare de 50 de euro pentru fiecare pensionar care are pensia de până la 1.500 de lei. Am solicitat coaliţiei politice să introducem aici şi familia monoparentală, care a fost lăsată deoparte mult timp. Nu am uitat nici persoanele cu dizabilităţi şi copiii care încasează burse sociale. Măsurile trebuiau îndreptate şi spre mediul de afaceri”, a detaliat ministrul Muncii.

Voucherele în 50 de euro vor putea fi folosite pentru achiziţionarea de pâine, cartofi, orez, ulei, carne de pui şi ouă, dar lista poate fi schimbată.

Tot Budăi a anunţat că miercuri a fost adoptată o măsură pentru domeniul agricol şi alimentar, acordând salariul minim de 3.000 de lei.

„Încurajăm producătorii români să meargă cu produsul către producătorii noştri şi să procesăm în România mai multă marfă şi să nu exportăm subvenţie, materie primă, ci produse procesate. Tot pentru mediul de afaceri vom acorda granturi de până la 400.000 de euro pentru acele societăţi comerciale care vor avea de suferit în urma restricţiilor impuse de Comisia Europeană Federaţiei Ruse şi Belarus, dar şi întreruperii lanţului de aprovizionare din Ucraina”, a explicat Marius Budăi, potrivit RomaniaTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *