Modificări importante în asistența medicală primară, de la 1 aprilie. Medicii de familie vor acorda mai multe servicii; se introduc noi analize de laborator decontate de CAS

Medicii de familie, dar și medicii stomatologi vor primi mai mulți bani de la Casa de Asigurări de Sănătate, începând cu data de 1 aprilie. De asemenea, se introduc noi analize de laborator care vor fi decontate de instituția de asigurări de sănătate.

Principalele modificări din contractul cadru vizează asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice.

Astfel, a fost dezvoltat pachetul de bază acordat în asistența medicală primară, prin introducerea de servicii diagnostice și terapeutice care pot fi acordate de către medicii de familie, printre care: intervenții de mică chirurgie, imobilizare entorsă, sondaj vezical, peakflowmetrie, administrare medicaţie sub formă de aerosoli. De asemenea, serviciile de administrare a tratamentelor – intramuscular, subcutanat, intravenos sau perfuzabil, după caz – au fost incluse în categoria serviciilor medicale care pot fi efectuate la cabinet, la domiciliu sau la locul solicitării, după caz, în cadrul programului de lucru sau în cadrul unui program de lucru prelungit. Serviciile medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală se vor acorda în cadrul programului de lucru, dar a fost eliminată obligația de a fi efectuate numai la cabinet.

Pe lângă celelalte servicii deja existente, pentru depistarea precoce a factorilor de risc asociați bolilor cronice cu impact major în sănătatea publică, au mai fost introduse reglementări speciale necesare pentru  prevenirea, depistarea și tratamentul diabetului zaharat. Astfel, în cadrul serviciilor de prevenție acordate de medicii de familie pentru asigurații adulți cu vârsta de 18 ani și peste, supraponderali/obezi și/sau care prezintă unul sau mai mulți factori de risc pentru diabetul zaharat, se recomandă efectuarea testului de toleranță la glucoză per os (TTGO) și a HBA1c.

Biletul de trimitere se întocmeşte distinct pentru aceste investigaţii paraclinice cu completarea câmpului corespunzător prevenţiei. În funcție de rezultatele investigațiilor recomandate, medicul de familie poate să includă pacientul în Programul Național de Diabet Zaharat și să inițieze tratamentul cu DCI  MetforminumDacă la consultațiile ulterioare de control valoarea HBA1c este ≥ 6,5%, medicul de familie va trimite pacientul pentru consultație la medicul de specialitate diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice şi/sau la medici cu competenţă/atestat în diabet. Suplimentarea cu 22% a bugetului alocat pentru medicina de familie a permis de la 1 aprilie creșterea la 10 lei a valorii garantate a punctului per capita (față de valoarea minimă garantată de 8,5 lei până în prezent), precum și creșterea la 4 lei a valorii garantate a punctului pe serviciu (față de valoarea minimă garantată de 3,5 lei până în prezent).

În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice,în lista serviciilor conexe au fost introduse și serviciile care pot fi recomandate de medicii de specialitate medicină fizică și reabilitare, respectiv serviciile furnizate de psiholog în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie, precum și serviciile furnizate de fizioterapeut, care se acordă conform unui plan de proceduri specifice recomandat de medicul de medicină fizică și reabilitare.

A fost revizuită integral lista afecţiunilor la adult și copil pentru care pot fi acordate servicii de medicină fizică şi reabilitare în baza de tratament. Acestea se acordă numai pe baza planurilor de proceduri eliberate de medicii de medicină fizică și reabilitare aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Au fost adăugate noi proceduri de medicină fizică şi reabilitare în baza de tratament, precum TECAR, respirație la presiune pozitivă, masaj pneumatic al extremităților, crioterapie.

În afara consultațiilor de specialitate, medicii de specialitate din specialitatea medicină fizică şi reabilitare pot efectua în cabinet proceduri diagnostice sau tratamente, cum ar fi evaluarea funcțională instrumentală cu dispozitive mecatronice, tratamentul intraarticular cu plasmă îmbogățită cu trombocite, blocajele chimice pentru spasticitate, puncţiile şi infiltraţiile intraarticulare, infiltraţiile nervoase regionale și testele clinice.

Medicii specialiști de medicină fizică şi reabilitare pot efectua unele ecografii din pachetul de servicii medicale paraclinice de bază, în cazul în care aceste investigații sunt necesare pentru stabilirea diagnosticului sau pe bază de bilet de trimitere de la un alt medic de specialitate, inclusiv de la medicul de familie, în limita competenţei şi a dotărilor necesare, pentru care se încheie act adițional.

”Pentru îmbunătățirea accesului asiguraților la serviciile medicale din asistenţa medicală primară/ambulatorie de specialitate și pentru utilizarea eficientă a fondului alocat cu această destinație, sumele neconsumate până în luna decembrie a anului curent vor fi utilizate integral pentru plata serviciilor realizate și raportate de medicii de familie, respectiv de medicii de specialitate din ambulatoriu, în mod proporțional cu numărul de puncte pe serviciu realizat de fiecare medic, în limitele prevederilor bugetare alocate și aprobate pentru aceste domenii de asistență medicală”, a declarat Alina Mustiață, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani.

În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile paraclinice au fost introduse două noi analize medicale de laborator care pot fi acordate persoanelor asigurate: TTGO (test de toleranță la glucoză per os) și HBA1c (o singură dată pe an), numai la recomandarea medicilor de familie pentru pacienții adulți asimptomatici, de orice vârstă, în cadrul serviciilor medicale preventive.

De asemenea, pentru îmbunătățirea accesului asiguraților la serviciile medicale în  asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru medicină dentară  începând cu 1 aprilie 2022 a fost modificată  suma orientativă/medic specialist/lună la nivel naţional de la 2000 lei la 4.000 lei/lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *