Comunicat PSD: Nimeni nu e singur de Ziua Mondială de luptă împotriva bolii Parkinson

Pe 11 aprilie marcăm Ziua Mondială de luptă împotriva bolii Parkinson. Este o oportunitate în plus pentru a informa și a sensibiliza societatea în legătură cu rolul extrem de important pe care îl joacă în viața persoanelor care suferă de această maladie. Această boală neurodegenerativă se instalează discret și transformă, în timp, viața pacientului. Simptomele se agravează iar pacienţii în stadii avansate devin din ce în ce mai mult dependenţi de ajutorul şi susţinerea semenilor.

Pentru că sunt prezenți în viețile botoșănenilor diagnosticați cu această boală și le oferă suportul și prietenia de care au nevoie, social-democrații  au marcat  această zi împreună cu o parte dintre membrii ASOCIAȚIEI BOLNAVILOR DE PARKINSON ȘI A ALTOR AFECȚIUNI NEUROLOGICE DEGENERATIVE „SUFLETUL LALELELOR”.

A fost o întâlnire de suflet și cu multe lalele roșii – simbolul speranței și al bolii Parkinson – la care au participat președintele PSD Doina Federovici, deputații Alexandra Huțu și Dan Șlincu, senatorul Lucian Trufin precum și Organizația Femeilor Social-Democrate. Au vorbit despre impactul bolii Parkinson asupra individului, familiei şi societăţii, despre probleme, provocări, terapii, proiecte și programe care să susțină fizic și moral botoșănenii cu Parkinson.

   „Știm că fiecare dintre noi poate face mai mult pentru semenii noștri. O mai bună informare va reduce stigma asociată bolii, va creşte înţelegerea şi sprijinul comunităţii şi va conduce la creşterea calităţii vieţii pentru cei afectaţi. Sunt importante informarea, depistarea și intervenția precoce, dar la fel de importantă este empatia. Promovarea, în rândul comunității, a acestei boli, trebuie să fie una dintre preocupările noastre permanente. Astfel oamenii de lângă noi vor fi sensibilizați și vor înțelege că e important să cunoască simptomele ca să nu ignore, să nu discriminenze, să nu marginalizeze și să nu hărțuiască persoanele care suferă de Parkinson. Să le înțeleagă și să le sprijine.” a declarat Mioara Paula Jurgiu, președinta femeilor social democrate botoșănene.

Conform datelor oficiale, numărul pacienţilor cu această boală creşte în fiecare an, fiind a doua afecţiune degenerativă ca frecvenţă, cu peste 72 de mii de pacienţi diagnosticaţi la nivel naţional. În județul Botoșani 268 de persoane suferă de această afecțiune.

ASOCIAȚIA BOLNAVILOR DE PARKINSON ȘI A ALTOR AFECȚIUNI NEUROLOGICE DEGENERATIVE „SUFLETUL LALELELOR” a fost înființată în urmă cu 5 ani de Emilia-Paula Zagavei, cu sprijinul senatorului Lucian Trufin.

Asociația a declarat luna aprilie – luna conștientizării bolii Parkinson, perioadă în care derulează campania “O LALEA = UN MULȚUMESC.”

Sursa: comunicat PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *