Un polițist, originar din județul Botoșani, a salvat trei persoane dintr-un accident. Este vorba despre Robert Ioan, care este originar din Rădăuți Prut și care, alături de colegul său, Florin, au fost dați ca exemplu de Ministerul Afacerilor Interne. Cei doi polițiști locuiesc în București, dar lucrează la IPJ Călărași.
Botoșăneanul provine dintr-o familie de polițisti, tatăl său lucrând ca polițist de frontieră la Botoșani. Apropiații acestuia susțin că ambii sunt dedicați meseriei.
Vineri dimineață mergeau spre muncă. Ajunși în comuna Ulmeni, au observat un accident în care erau implicate două mașini. Au oprit și și-au dat seama că acesta avusese loc în urmă cu foarte puțin timp. Alarmați de zgomot, cei care locuiau în casele învecinate au ieșit să vadă ce s-a întâmplat. Din ambele mașini ieșea fum de sub capotă, iar șoferii strigau după ajutor.
Iată ce a urmat:
„- Mașinile astea vor lua foc, a zis Florin colegului. Mergi la victime, scot eu bornele de la baterii.
În același timp, i-a rugat pe cei care erau lângă ei să-i ajute.
– A sunat cineva la 112?
– Am sunat eu, a răspuns unul dintre săteni.
– Bun! Mergeți dumneavoastră și faceți semn mașinilor care vin să rămână pe loc până ne asigurăm că e totul în regulă aici. Să meargă cineva la mașina mea. E în spate un stingător. Aduceți-l aici, să-l am lângă mine când ridic capota.
Deși capotele mașinilor erau deformate, Florin a reușit să le ridice și să decupleze bateriile, astfel prevenind un potențial incendiu.
Apoi a mers la Robert.
Victimele aveau răni vizibile și erau prinse între fiarele contorsionate, dar, din fericire, erau conștiente.
– Cum e?
– Sunt în stare stabilă, dar pierd deja sânge. Îi putem scoate în siguranță. Măcar să le oprim sângerarea.
Au reușit să scoată doi bărbați și să îi ducă într-o zonă sigură.
Ultima victimă a fost scoasă cu ajutorul pompierilor salvatori, care au ajuns între timp la locul accidentului.
După ce victimele au fost preluate de echipajele SMURD, Florin și Robert au plecat și ei spre locul de muncă. Și pentru că sigur întârziau, au sunat să anunțe acest lucru.
– Noi suntem pe drum. Vom întârzia puțin.
– Ați pățit ceva?
– Noi nu, dar am avut grijă să nu pățească altcineva ceva mai rău. Vă povestim când ajungem.
Din fericire, în acest moment, toți cei implicați în accident sunt în afara oricărui pericol, iar acest lucru se datorează în mare măsură celor doi polițiști.”