Primarul municipiului Botoșani anunță când va prelua în administrare Spitalul Municipal de Boli Cronice și Îngrijiri Paliative

Procesul de recepție privind racordarea la utilități a Spitalului Municipal de Boli Cronice și Îngrijiri Paliative a fost semnat iar pasul următor în procesul de deschidere a celei mai noi unități spitalicești din municipiul Botoșani este reprezentat de procesul privind recepția finală de către Compania Națională de Investiții (CNI).

În urma vizitei reprezentantului Companiei Naționale de Investiții, s-a stabilit recepția la terminarea lucrărilor începând cu data de 18 aprilie 2022. Ulterior, municipalitatea va lua în administrare acest obiectiv.

Municipalitatea lucrează și la identificarea unor soluții în ce privește eliminarea tunelului de legătură cu Spitalul de Recuperare „Sf. Gheorghe” pentru transportul alimentelor.

”Vom găsi soluții să avem acreditat și funcțional acest imobil, ca o extensiune a Spitalului de Recuperare”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
În paralel, au fost demarate discuții în ceea ce privește organigrama acestei noi unități medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *