FOTO! Au fost predate ultimele chei de la blocul ANL din Botoșani pentru specialiștii din sănătate. Începe construcția unui alt bloc

Toate cele 20 de apartamente din blocul de locuințe ANL pentru specialiști în sănătate, dintre care 15 cu două camere și cinci cu o cameră, au fost repartizate. Potrivit președintelui Consiliului Județean, Doina Federovici, luni au fost semnat contractele de închiriere pentru apartamentele construite în programul ANL pentru specialiștii în sănătate printr-un proiect al Consiliului Județean Botoșani. Ulterior, tineri chiriași, însoțiți de reprezentanții Consiliului Județean au mers la blocul ANL pentru a-și prelua noile locuințe.
Am promis că vom face tot ceea ce ne stă legal în puteri pentru a rezolva o parte din problemele cadrelor medicale, pentru a face atractiv sistemul sanitar botoșănean pentru tinerii specialiști și astăzi materializăm unul dintre demersurile făcute de către Consiliul Județean. Le urăm noilor chiriași ai blocului ANL multă sănătate, să se bucure alături de familiile lor de aceste locuințe, care au fost construite într-o zonă frumoasă și liniștită a orașului”, a declarat Doina Federovici.
Prin intermediul ANL, Consiliul Județean a demarat cea de a doua fază a proiectului, care vizează construirea unui nou bloc de locuințe similar cu cel închiriat deja tinerilor specialiști.
Intenția noastră este să creăm cele mai bune condiții pentru tinerii specialiști, astfel încât ei să poată lucra în liniște pentru sănătatea botoșănenilor. Avem nevoie de tineri valoroși la Botoșani și de aceea niciun efort nu este prea mare”, a mai spus președintele CJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *