A fost declanșată campania „Curățăm România!”, prima de acest fel, în care sunt implicate autoritățile locale

Începând cu data de 4 aprilie 2022, la inițiativa Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a debutat Campania Națională „Curățăm România!”, care se desfășoară până pe 4 mai 2022, sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”.

„Curățăm România!” este prima campanie de acest fel, în care sunt implicate autoritățile centrale și cele locale, asociațiile de profil, Asociațiile Municipiilor, Orașelor, Comunelor, instituțiile deconcentrate, societatea civilă, transmite printr-un comunicat Agenția de Protecția Mediului Botoșani.

Primii pași în desfășurarea acestei campanii au fost deja făcuți. Astfel, a fost publicat, în Monitorul Oficial, Ordinul MMAP nr. 710/01.04.2022 pentru aprobarea  Ghidului de finanțare pentru Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deșeuri. Solicitanți eligibili în cadrul Programului sunt unitățile administrativ – teritoriale organizate la nivel de comună, oraș, municipiu, județ, subdiviziunile administrativ-teritoriale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară. Finanțarea se acordă în cuantum de 100% din valoarea totală eligibilă a proiectului și variază între 3000 lei și 30000 lei în funcție de numărul de locuitori la nivelul UAT solicitante

De asemenea, autoritățile județene au răspuns invitației de a se implica în această campanie prin adoptarea Ordinului Prefectului nr. 158/05.04.2022 privind declararea lunii aprilie 2022 ca LUNA CURĂȚENIEI pe întreg teritoriul administrativ al județului Botoșani. Acest ordin se adresează autorităţilor locale, agenţilor economici, instituţiilor publice, tuturor cetăţenilor judeţului şi cuprinde obligaţiile şi răspunderi ale acestora cu privire la menținerea unui mediu curat şi sănătos.

Campania CURĂȚĂM ROMÂNIA este un prilej pentru fiecare dintre noi de a arăta că ne pasă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru.Aruncarea deșeurilor la întâmplare a devenit, din păcate, o obișnuință. Este momentul potrivit pentru a interveni și a ecologiza aceste grămezi de gunoi care afectează atât mediul înconjurător, cât și sănătatea noastră„., a declarat directorul executiv al APM Botoșani, Eugen Mateciuc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *