Trufele din pădurile din Botoșani, vândute la licitație

foto: produsinardeal.ro

Nu mai puțin de 2.000 de kilograme de trufe care se găsesc în pădurile de pe raza județului Botoșani vor fi vândute la licitație de către Direcția Silvică Botoșani. Licitația va avea loc pe 13 aprilie, în sistem electronic, atunci când va fi desemnată firma care va avea dreptul de a recolta trufe de pădure din fondul forestier de stat administrat de Romsilva. Direcția Silvică nu a comunicat un preț minim de pornire a licitației.

Potrivit organizatorilor, licitația este organizată și se va desfășura conform prevederilor caietului de sarcini disponibil pe site-ul http://www.rosilva.ro și pe platforma de licitație electronică a regiei disponibilă la adresa www.TrufeRNP.ro.

Documentele solicitate, conform Caietului de sarcini cu privire la pregătirea și desfășurarea licitației, se vor transmite la organizatorul licitaţiei – Direcția Silvică Botoșani, până pe 11 aprilie doar prin poşta electronică la adresa [email protected] în format pdf.

Pentru înscrierea la licitația electronică operatorii economici vor transmite documentele solicitate conform Caietului de sarcini cu privire la pregătirea și desfășurarea licitației, respectiv:
– cererea de participare la licitație, cu datele de identificare ale operatorului economic: denumire, sediu, adresă, telefon, fax, cu indicarea identităţii electronice (adresa de e-mail validă) și altele asemenea, conform modelului din caietul de sarcini;
– declaraţie pe proprie răspundere că persoana juridică nu are datorii la unitățile și subunităţile R.N.P. – Romsilva, conform modelului din caietul de sarcini;
– documentul de înregistrare a operatorului economic la oficiul registrului comerţului sau, după caz, documentul echivalent de înregistrare, în cazul operatorilor economici străini, în copie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *