Avertizare meteo de ultimă oră! Ce anunță meteorologii până pe 4 aprilie

Meteorologii au emis, sâmbătă dimineață, o avertizare de vreme rea, valabilă de pe 2 aprilie, ora 10 până pe 4 aprilie, ora 3. Fenomene vizate: precipitații mixte moderate cantitativ, intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică

Potrivit ANM în jumătatea nordică a țării și la munte vor fi precipitații, pe arii restrânse moderate cantitativ. În zonele joase de relief, acestea vor fi sub formă de ploaie pe parcursul zilei de sâmbătă (2 aprilie), iar din noaptea de sâmbătă spre duminică (2/3 aprilie) se vor transforma local în lapoviță și ninsoare. La munte va ninge, la început pe creste, apoi și la altitudini mai mici.

 În restul teritoriului, în a doua parte a zilei de sâmbătă (2 aprilie) instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta local prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și posibil grindină. Vântul va avea intensificări sâmbătă (2 aprilie) în sud, iar duminică (3 aprilie) în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în zona montană înaltă.  Vremea va deveni deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord și nord-est.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *