Consiliul Județean Botoșani vrea să atragă fonduri europene pe diferite axe de finanțare. Ce proiecte vor fi depuse

Patru proiecte care vor fi depuse pe diferite axe de finanțare europeană, inclusiv Planul Național de Redresare și Reziliență, au fost aprobate, joi, în ședința de Consiliu Județean Botoșani.  În parteneriat cu Spitalul Județean ,,Mavromati” Botoșani, Consiliul Județean va depune un proiect pe Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru recuperarea cheltuielilor făcute pe timpul pandemiei de COVID cu materiale de protecție. Valoare proiectului se ridică la 1,66 milioane de lei, adică echivalentul a 350 de mii de euro, susține președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.

Un prim obiectiv ce va fi depus pe PNRR, susține Federovici, este renovarea energetică moderată a clădirii Secției Exterioare Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență ,,Mavromati”. Proiectul are o valoare eligibilă, cu tot cu TVA, de aproximativ 5,2 milioane de euro.

Tot în cadrul PNRR se va depune un proiect pentru renovarea integrată prin consolidarea seismică și renovarea energetică moderată a sediului Evidenței Populației. Este vorba de clădirea în care a funcționat Centrul de Plasament «Elena Doamna». Valoarea acestui proiect se ridică la 800 de mii de euro.

Vom aplica pe PNRR și pentru ,,Actualizarea Planului de Amenajarea Teritoriului Județean Botoșani și Transpunerea în format GIS”. Proiectul – prin care se va realiza o nouă documentație de planificare teritorială la nivelul județului care să fundamenteze deciziile autorităților publice și inițiativele de dezvoltare ale mediului de afaceri și comunităților locale – are o valoare de aproximativ 300 de mii de euro. De asemenea, am aprobat și modificarea listei de investiții și rectificarea bugetului Spitalului Județean de Urgență ,,Mavromati” Botoșani cu suma de 40 de mii de lei în vederea efectuării auditului energetic la corpul H în care se află blocul alimentar și spălătoria. Aceste documente sunt necesare reabilitării clădirii prin atragerea de fonduri europene”, a declarat Doina Federovici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *