FOTO Noi agenți de poliție de frontieră la Vama Rădăuți Prut

Noi agenți de poliție de frontieră și-au început activitatea la Vama Rădăuți Prut, potrivit unui anunț al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră din Iași.

„Începutul este cea mai importantă parte a carierei. Privim cu încredere și recunoștință către viitor. Ne bucurăm de tinerețea, ambiția și dorința de a reuși a noilor noștri colegi, care vor fi completate perfect cu profesionalismul și experiența tuturor celor care slujesc la frontiera de Est a României. Mult succes în carieră promoţiei de agenţi de poliţie repartizate la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi!”, au spus reprezentanții Poliției de Frontieră.

Punctul de Trecere a Frontierei de la Rădăuţi Prut din judeţul Botoşani s-a transformat, după declanşarea războiului din Ucraina, în una dintre cele mai importante porţi de intrare a refugiaţilor ucraineni în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *