Scandal la FC Botoșani! Valeriu Iftime, hotărât să-l dea afară pe Marius Croitoru. De la ce a pornit totul

Foto: telekom sport

Se pare că relația dintre Vasile Iftime și Marius Croitoru nu mai este așa solidă, ca în trecut. Ratarea prezenței în play-off, în acest sezon, dar și nervii tot mai întinși ai tehnicianului au ajuns să îl deranjeze pe patron. Acesta i-a și transmis un avertisment fostului mijlocaș.

Echipa Iftime – Croitoru părea de nezdruncinat. Atitudinea lui Marius Croitoru a început să îl deranjeze pe patron. Botoșaniul a vrut să joace un meci amical cu Poli Iași, iar Croitoru a anunțat că va interzice prezența publicului și a presei. Acest lucru nu i-a căzut bine finanțatorului, care l-a chemat imediat la raport pe antrenor.

„Sunt niște lucruri impardonabile, eu nu pot tolera așa ceva. Vine Iașiul la tine și tu nu faci nimic, nu vrei să vină fanii, nimic? Asta este treabă de marketing, dar președintele meu a dormit. El o crede că publicul e doar așa, vine când îl cheamă el? Ține fanii să zgârie la porți? Mie nu îmi place asta. Marius are și el o atitudine, uneori un mod de comportament care nu este ok. Mai latră în presă, cum că el estee marele antrenor. O să discut cu el. Da, are clauză, dar asta nu e problemă. Dacă vrea să plece, i-o plătesc și la revedere. Nu asta îl ține la Botoșani. El, practic, și-o plătește singur, nu scot eu bani din buzunar. Oricum nu îl înțeleg, ziceai că cine știe ce scheme face Botoșaniul cu Iașiul, să nu vadă lumea. Fotbalul este pentru spectacol, presa asigură imaginea, vede lumea că faci spectacol, că merită să vii la stadion. A fost o greșeală, o să discut și cu Marius și cu domnul Anton, au greșit”, a declarat Iftime, la Pro X.

Relația este mai tensionată, la FC Botoșani, după ce echipa nu a prins play-off-ul. A fost o dezamăgire mare, la care nimeni nu se aștepta. Acest episod a răcit și relațiile dintre patron și antrenor. Iftime s-a stăpânit, dar s-a văzut că este nemulțumit de ceea ce s-a petrecut. Mai mult, finanțatorul a mai povestit și că, după meciul cu Farul, Croitoru nici nu i-a răspuns la telefon.

Nu există om care să nu-mi răspundă la telefon, pentru că eu nu am duşmănie cu nimeni, nu mă lupt cu nimeni”, a comentat Ifitme.

Sursa: playsport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *